A trecut un an de cand imi spun povestile in marea lume a internetului. Unele au fost faine, altele lungi, altele plicticoase, altele spuse la nervi, altele pline de haz, si toate au fost ca mine 
Nu-mi place sa trag linii la sfarsit de an. Nu fac parte din categoria aceea de oameni care se intreaba daca a fost un an bun sau care simt nevoie de concluzii. Sper sa nu trag niciodata concluzii asupra vietii. Daca e necesar, sper s-o faca altii in numele meu. Sa se bucure ei ca au avut un an bun alaturi de mine
Duminica electorala imi lasa un gust amar si nu e din cauza salatei de ton pe care am inghitit-o la pranz. Da, am votat. Mi-am facut datoria de cetatean al unei tari care isi bate joc de oamenii sai din ce in ce mai mult, de la o zi la alta. Dupa mai bine de o ora de stat la coada, la soare ce-i drept, ma intreb cum era cu prezenta la vot daca afara ar fi fost totusi vremea normala pentru noiembrie. Dar, zicand mersi ca am putut sa suportam coada, ne gandim daca in turul 2 o sa suportam aceeiasi coada si daca vremea o sa tina cu noi si a doua oara. Ma rog, presupunand ca o sa mai vrem sa votam.
N-am fost la gara de nord. Am fost la vot la Victor Babes, spitalul de boli infectioase si tropicale, de altfel, in carantina in ziua alegerilor. Nici nu m-am mai oprit sa ma gandesc daca e normal sa aduci oameni (aparent) sanatosi la vot intr-un spital in carantina pe timp de pandemie. Ce sens ar fi avut sa ma intreb? Oricum a fost haios. Lumea a venit cu masti si tot asa si jandarmii de la organizare.
Presedintele comisiei de la Sectia Speciala 637 (parca) – SS cum ii spuneau baietii in timp ce asteptam sa ne vina randul – era, desigur, un PSD-ist grasut, vorbaret si care din foarte multa buna-vointa a incercat sa ne convinga sa nu mai stam la coada, in ideea ca oricum o sa dureze mult si ca mai repede nu se poate asa ca mai bine mergem in alta parte. Saritor nu-i asa? Mai tarziu, cand eram oarecum in incinta SS, acelasi domn ne-a luat mai invaluit spunand ca “de data asta va trebui sa asteptati inauntru unde, evident, nu e atata aer”.
Din pozitia sa de presedinte, nenea cu ilic si ecuson albastru la gat se certa cu o doamna din comisie despre care as minti daca as zice ca nu era isterica. Dansa milita pentru drepturi egale intre oameni. Ea citise recent constitutia. Domnul Presedinte ii administra lejer textele pe care le-a memorat la partid. Respectiv ca dansul este PRESEDINTE si ca prin urmare nu poate avea drepturi egale cu ea, O SIMPLA MEMBRA A COMISIEI, pentru ca deh, altfel n-ar mai fi el presedinte.
Dupa aplanarea conflictului, indatoritor domnul Presedinte ne explica situatia. Doamna nervoasa este de la PNL. Si stie el cum sunt PNL-istii astia. Vin ei mereu cu conditiile lor si ideile lor noi. Adevarul e ca egalitatea in drepturi este inovatoare pana la cer si-napoi.
Trecem peste pornirile de a-l scuimpa pe PSD-ist si ii dam drumul la vot. Ne radem ca tusul din stampila nu ajunge sa votezi si pentru referendum si pentru presedinte si ii dam drumul spre terasa, la o bere, ca tot cetateanul care simte ca si-a facut datoria.
In tara lucrurile continua conform planului. Dispar buletine de vot. Galatenii si alti moldoveni foarte motivati vin sa voteze in Ilfov, in Voluntari si prin alte orase unde este probabil nevoie de alegatori “in vizita la rude”. Din piata aflam ca pretul unui vot pentru domnul GeOanaaaaa este valorificat la nici mai mult nici mai putin de 30 RON, un pachet de tigari si 2 beri. Pai da, ca duminica seara, ce sa faca omul si el daca sa nu stea la o bere? Altii s-au simtit cetateni pentru o sticla de ulei, un lighean portocaliu sau un pix si un calendar. Care-i faza cu calendarul neamule? Care e sansa sa ni se termine la toti bateriile la mobil si ne intoarcem la bunul si vechiul calendar din portofel? Apoi desigur ca si anul acesta prezenta la vot a persoanelor decedate este la fel de ridicata ca si in anii ce au trecut. Ceea ce e si normal, anii trec, mortii se inmultesc. Are partidul de unde alege si pe cine reinvie cu astfel de ocazii onorabile. Am vazut alegatori care au intrat cate doi in cabina, un analfabet si un bine-voitor de la partid, sau un batran dezorientat si un alt bine-voitor de la partid. Urnele mai stau si nesigilate ca deh, nu e cazul sa ne stresam duminica. Daca ma mai ult mult la stiri imi creste tensiunea si imi dau vinul pe gat. Ca deh, e duminica seara.
Am stat degeaba la coada la vot. Degeaba! Sper ca macar sa nu-mi anuleze votul. Atat. Altceva nu mai vreau de la tara. Ne trateaza cu sictir, isi bat joc de noi. Ar trebui sa nu voteze nimeni. NIMENI. Ar trebui sa facem greva cu totii. Va dau eu fratilor 30 RON daca faceti greva cu totii si nu mergeti la vot in turul 2? Va tine?
HAI ROMANIA! Sa fiti veseli!
sa zac cu orele intr-o cada fierbinte cu o bere rece in mana si o poveste. IMI PLACE sa merg la drum lung, pe o sosea in noapte. IMI PLACE sa-mi stiu prietenii sanatosi si cu mintea intreaga. IMI PLACE sa mananc ciocolata neagra, masline verzi, struguri cu bob mare si broccoli. IMI PLACE ca nu uit nimic, pe cele bune pentru ca aduc lumina, pe cele rele, pentru ca te ajuta sa fii mai intelept. IMI PLACE sa cred ca o sa am mereu energia sa merg mai departe. IMI PLACE sa cred ca nu ma sperie inceputurile. IMI PLACE sa cant aiure-n-tramvai. IMI PLACE sa dorm. IMI PLACE Woody Allen, Man on The Moon, Big Fish, Driving Miss Daisy si sigur mai erau dar e tarziu. IMI PLACE Band of Brothers. IMI PLACE sa rad cu pofta de orice fleac. IMI PLACE sa ma cred o optimista convinsa, chiar daca nu s-ar zice la prima vedere. IMI PLACE sa cochetez cu ideea ca in alta viata am jucat pe scena. IMI PLACE parul lung, roscat si ondulat cum l-am avut odata. IMI PLACE sa cred ca oamenii la care tin sunt nemuritori si ca eu voi trai 120 de ani. IMI PLACE sa visez la cum vor fi copii mei. IMI PLACE sa mananc rosii direct din gradina, nespalate si pline de praf. IMI PLACE mirosul ierbii dimineata. IMI PLACE sa calaresc pe malul marii. IMI PLACE sa zic ca timpul nu exista. IMI PLACE sa vorbesc mult despre de toate, cu toata lumea. IMI PLACE omul nou cu privirea patrunzatoare care incearca sa-ti afle mintea.
NU-MI PLACE cand lumea e nervoasa in exces. NU-MI PLACE frigul. NU-MI PLACE cuvantul INCERC. NU-MI PLACE sa renunt la lucrurile care mi se cuvint. NU-MI PLACE violenta. NU-MI PLACE ciorba de burta, sarmaua cu iaurt si nicio chestie acra. NU-MI PLACE sa fiu bolnava. NU-MI PLACE cand oamenii devin delasatori. NU-MI PLACE sa mi se insele increderea. NU-MI PLACE sa conving lumea de adevar. NU-MI PLACE sa citesc romane plicticoase in care toata lumea iubeste pe toata lumea si nu se intampla niciodata nimic. NU-MI mai PLACE soarele decat de la distanta. NU-MI PLACE sa pierd timpul alergand dupa autobuze. NU-MI PLACE cand omul e neserios. NU-MI PLACE sa ma razgandesc desi o fac destul de des. NU-MI PLACE la bloc dar de multe ori n-ai de ales. NU-MI PLACE sa ma cert cu vecinii si nici cainele lor negru si cretin. NU-MI PLACE ca iarna lumea poarta numai negru. NU-MI PLACE sa plang, imi umfla fata si devin caraghioasa. NU-MI PLACE berea fara alcool, cafeaua si nici alcoolul tare – cu toate astea, pe primele doua le beau de nevoie. NU-MI PLACE sa mi se spuna ce sa fac atunci cand pot decide si singura. NU-MI PLACE cand oamenii minte. NU-MI mai PLACE cu trenul in Romania – candva parca era mai frumos. NU-MI PLACE ca unii oameni sunt la distanta. NU-MI PLACE ca uneori sunt o fricoasa. NU-MI PLACE cand uit sa ma opresc.
Sa fiti veseli!
http://www.alibaba-restaurant.ro/
si pentru ca sunt pe bune baietii nu servesc alcool
Da. Mi-au iesit 2 numere din 6 in conditiile in care pe alte 2 le-am pus in biletul urmator. Nu constient evident. Oricum. O sa perseverez. Nu ma las! Nu ma las!
Pana atunci, imi vad de treaba.
La Underworld a fost tare frumos. Multumeesc Razvan! Mi-a placut muzica pentru ca o stiam. Mi-a placut sa topai pe acordurile pe care dansam si cand eram prin liceu si a fost un good wave of the past. Mi-a placut ca si prietenilor mei le-a placut. Si mi-au placut baloanele.
Duminica am incercat un restaurant de langa casa unde nu mai fusesem niciodata desi cred ca am trecut pe langa ei de nenumarate ori. Este ALI BABA – specific arabesc. Servirea nu exceleaza si daca sunteti genul care isi vrea desertul si si-l vrea acum !!! nu va sfatuiesc sa mergeti. Desi de multe ori si eu sunt asa (high – maintenance cum ar zice unii) azi eram destul de relaxata si n-a contat ca am plecat cu aperitivul la pachet pentru ca l-au adus la final. In schimb mancarea e buna. Foarate buna chiar. Bucatarul pare a fi priceput si vorbitor de limbi arabe. Nu e extrem de clean poate si pentru ca e mereu full si nu apuca sa rearanjeze mesele astfel incat sa arate spotless. In orice caz, eu voi mai merge. Imi plac prea mult muraturile lor.
La restaurantul cele fiind ne-a venit ideea sa facem un mic sondaj si sa vedem cati dintre voi ar vrea sa vindem tara In contextul situatiei politice actuale, a bufoneriei de la stiri si a mascaricilor care se joaca de-a monopoly, ne gandeam ca n-ar strica sa ne schimbam statutul cu o privatizare in masa fara posibilitatea de a mai pastra actiuni din Romanica pentru o joaca viitoare. Eu m-as bucura sa ne cumpere un grup de evrei. Oricum le mai trebuie ceva teritoriu si oricum mai tot ce e construit cum trebuie in tara este facut de ei antebelic. Asa ca, de ce nu i-am lasa sa continue? Voi ce ziceti? Ne scoatem la vanzare? Si daca da… cine va fi highest bidder?
Sa fiti veseli!
Sa nu va suparati pe mine pentru principalele greseli de scriere. In ideea ca cine n-are pisici sa-si cumpere, cele doua ale mele, insista sa participe activ la mai tot ce fac, chiar si la activitatea aberant literara de-a care ma mai joc aici si dau tacticos cu laba peste tastatura, imi rod colturile de la laptop, cablul de alimentare, si de ce nu, cateodata se urca fix pe tastatura si-mi deschid pagini in browser, selecteaza lucruri sau cauta cuvinte de genul “zzzzzzzzzzthhthththlsllllsltzzzz” pe Google.
Ele mademoaiselele sunt o prezenta activa in viata noastra, fie ea individuala sau de cuplu, incepand din primele momentele ale zilei, cand, sa zicem vrei sa stai pe buda (daca nu ajung ele acolo inaintea ta), te speli pe dinti cu pisica in chiuveta, iti fugaresti ciorapul pe care ti l-a furat prin casa sau calci pe ea atunci cand cobori scarile.
In lumina celor de mai sus, eu am incercat in aceasta seara sa-mi fac tema pentru acasa care mi-a fost acordata in scop terapeutic de catre medicul meu. Era vorba de cateva minute de meditatie, sau de ce nu, mai mult, in ideea ca imi relaxez mintea si imi trimit gandurile nedorite la plimbare.
In teorie parea simplu de facut. Stau relaxata pe canapeaua / fotoliul preferat, imi gasesc o muzica relaxanta (jackpot-ul a fost castigat de coloana sonora de la Eternal Sunshine of a Spotless Mind – mai exact Jon Brion si ale sale acorduri) imi golesc mintea de orice gand si ma concentrez pe modul in care respir si pe rand pe diferite parti ale corpului. Easy to say… hard to do. Se pare ca e greu sa meditezi atunci cand doua pisici se fugaresc si se scuipa prin casa in timpul asta. Tot asa, e greu sa te gandesti la picioarele si abdomenul tau atunci cand o pisica vrea sa-si faca patul fix acolo.
Ceva ceva tot mi-a reusit insa. Mi-am dat seama ca daca vreau sa ma linistesc trebuie mai intai sa-mi trimit pisicile in ploaie. Lucru pe care nu l-am facut pentru ca Yoghi deja stranuta, lui Yoda ii curge nasul si aparently tin mai mult la ele decat la minutele mele de meditatie. Plus ca, cine stie, poate ca asa o sa fiu mai skilled in ale meditatului. Cand ai obstacole te stradui mai mult.
Sa fiti veseli!
Blogul asta ar trebui sa se numeasca “VREAU SA FUG IN LUME SI NU STIU CUM”. Poate imi spuneti voi
Dragilor,
Nu va spun ca mi-am luat masina. Nici ca-i rapida (ca nu stiu inca cat de rapida e). Nu va spun nici unde vreau sa merg cu ea. Va dau insa un prim indiciu pentru care mie imi place sa ma dau cu masina, asa nestiutoare si haotica cum sunt. Al doilea sper sa fie o poza direct de pe Route 66. Iar restul, sper sa fie in acelasi stil.
Nu stiu voi, dar eu, cand imi place cate-o piesa, ma fixez pe ea si o ascult repetitiv pana la epuizare. Asa se face ca acum n-am mai ramas nici cu 10% din casetele audio pe care le aveam cand eram kid si ca CD-urile alea (de suflet) sunt neutilizabile. Cu toate astea, de cand cu new-age-technology e mult mai usor sa apesi butonul de repeat in iTunes si sa-l lasi sa cante cat e ziua de lunga. Piesa de mai sus e una din multele pe care le-am tratat asa obsesiv. Cateva din restul (de luna asta sa zicem) le gasiti in continuare in link. Daca nu le stiti si sunteti curiosi search them. Daca va plac ma voi bucura, daca nu, va doresc uzura placuta muzicii voastre.
- REM – Leaving New York
- BENABAR – Saturne
- DIDO – Take my hand
- LE CLANDESTIN – Ma Blague
- DEEP FOREST – As you know. Dea.
- MORCHEEBA – Big Calm
- PINK FLOYD – Learning to fly
- TEN YEARS AFTER – I’d love to change the world
- NOIR DESIR – Lazy
Sa fiti veseli!
-
Imagine din sageata de Craiova. Noi mergeam la Slatina. La parintii lui Nick. Toate bune. Un pic somnoroasa. Un pic aglomerat. Nimic neobisnuit pana acum. Ne gasim locurile si ne asezam. Ma rog, inainte de asta il ridicam pe pustiul care statea pe unul din locurile noastre. El se uita urat si mormaie. N-am inteles niciodata asta. Daca stii ca tu ai alt loc de ce nu stai acolo? Mai ales cand e evident ca trenul se va umple? Am patit acelasi lucru si la intoarcere cand o tanara nu foarte svelta reusise se ocupe un loc si jumatate (care nu era al ei) tot spatiul de bagaje si inca si pe cel de la picioare, si apoi, tot ea, indolenta, nu intelegea de ce am aparut eu in peisaj pretinzand ca vreau spatiul pentru care am platit. Trecem peste foreplay si se pune si trenul in miscare. Imi pun castile in urechi. Imi deschid cartea deja pe terminate. Nu pot sa spun ca mi-a placut prea tare. Cred ca de asta m-am si tarat cu ea atata timp. Fara sa vreau imi cade privirea pe tipul din fata mea. Tinerel, nu mai mult de 25 de ani. Sigur inca student. Multa energie negativa. Cam devreme mi-a venit sa zic. Se aseaza un domn langa el si isi fixeaza haina in locul de agatat haini. Tipul e evident iritat. Mormaie. Impinge haina cu un gest de absolut sclifosizm. Se uita la mine cautand aprobare. Il ignor. Tipa de langa noi, de pe randul urmator vorbeste tare la telefon. Ceva despre coaforul la care si-a facut programare. Tipul o mormaie si pe ea. N-am reusit sa prind decat cretino. Incep sa ma intreb ce-o fi zis despre mine cand l-am sculat de pe scaun. Ceva similar mai mult ca sigur. Regret ca nu l-am auzit si atunci. Acum ii suna lui telefonul. Raspunde scurt si apasat, vadit deranjat. Ulterior isi schimba un pic tonul. Era un client. Termina convorbirea si isi scoate telefonul. Joaca repetitiv vreme de 20 minute acelasi joc. Pe fundal asculta o aceeasi melodie. Cred ca e un Aerosmith sau ceva rock din asta demult apus. Se enerveaza ca pierde la joc si acum isi maraie si-si loveste telefonul. Nu cred ca asta era scopul jocului. Ma intreb ce ar face copilul asta daca i s-ar da o arma pe mana. Ar rescrie un Bowling for Colombine in tren? Sau ar hacui-o doar pe doamna cu programarea la coafor? Ma intreb cum va fi el peste 5 sau 10 ani? Cum va fi el cu prietena / sotia / familia lui? In timpul asta, locul de langa el se elibereaza, dar doar pt scurt timp. Se aseaza un batranel foarte batran. E foarte stafidit si mie deja simt cum mi se face mila. Nu stiu de ce am mila asta aproape gentica pentru batrani. Nu stiu de ce mi se pare ca sunt atat de tristi. Batranul asta avea baston si o decoratie in piept. Se uita cand la tipul de langa el (irascibilul) cand la Nick si cand la mine. Toti trei avem casti in urechi. Tipul si le-a infipt in laptop si se uita la nu stiu ce, Nick se joaca (evident) pe PSP iar eu sunt cu muzica mea. Batranul incearca sa comunice cu noi. Ne intreaba daca produc si muzica castile. Nimeni nu-l aude. Eu observ prea tarziu. E liniste din nou. Se uita la noi incercand sa inteleaga. Nu prea are cum. Nici noi nu stim ce-i cu decoratia din pieptul lui. Nu ii dam atentie. Suntem vadit deranjati. Imi fac procese de constiinta pentru ca as fi putut sa schimb o vorba. Nu-mi explic de ce n-am facut-0. Intre timp a coborat la Golesti. Mai are cu 2 batrani. Gresisera vagonul. A mai trecut o ora si am ajuns la destinatie. In Slatina este mereu soare cand ajungem. Parca ne zice bine-ati-venit.
Sa fiti veseli!
