… si te trezesti cu melodia “L’Italiano” la radio si zbori inapoi in trecut.. si vin mereu aceleasi franturi din copilarie, mereu aceleasi… o zi de vara, in dacia mamei, albastru inchis, si casetele cu muzici italienesti… si nisip cald, si senzatia de piele arsa de dupa plaja … si intr-o zi ti se spune ca nu mai ai voie sa stai la soare… si stii ca n-ai sa mai traiesti senzatia aia … si intelegi ca uneori de unele lucruri trebuie sa te desparti … si nu te superi
si saptamana asta incerci sa vorbesti cu lumea dar lumea nu intelege, poate pentru ca doar incerci … si traiesti aducand oamenii impreuna.. si uneori obosesti s-o faci… si ai energie, si zburzi, si apoi iti piere cheful … si vrei sa fii lasat in pace … si prietenii tai sunt acolo … si cateodata nu … pentru ca n-au chef, pentru ca sunt departe, pentru ca sunt si ei obositi … si intelegi ca uneori de unele lucruri trebuie sa te desparti … si totusi ele nu dispar
… si mergi la lucru, si faci liste, si rezolvi probleme, pentru tine, pentru altii, si te gandesti la viitor si incerci sa traiesti prezentul, si stii ca daca incerci nu-i destul … si vii acasa … si te linistesti … si uneori nu-ti place viata de oras… si te ataca un idiot pe jumatate dezbracat in tufele din fata casei … si in loc sa te sperii razi si-i spui ca-i cam frig ca sa umble fara haine… si mergi mai departe … si te intampina 5 caini pe alea din cartier … si nu te sperii si te joci cu ei … si te bucuri ca nu ti-a fost frica … si intelegi ca uneori de unele lucruri trebuie sa te desparti … si te bucuri
… si iti vezi de viata, si traiesti, si faci ce poti ca sa fie bine, si faci si greseli, si te gandesti ca pentru unii e mai simplu, si ti-ar placea sa traiesti ca pisicile, sa fii ciclic pe termen scurt, sa traiesti fiecare zi ca si cum doar aia exista, sa gandesti in aceiasi spirala, sa fii banal, mediocru si sa ai mintea linistita, si te gandesti la lume, si vrei sa te bucuri de ea, si iti vine in minte reclama care spune “i love the world”… si ai fugi si canta … si intr-o zi … cineva iti spune cuvantul “biopsie” … si intelegi ca uneori de unele lucruri trebuie sa te desparti …
… si melodia asta este pentru mama … care e fericita … si fara ajutorul meu … pentru ca de unele lucruri e bine sa te desparti
Sa fiti veseli!
Deea
Mi-a spus ieri un prieten ca “totul este asa cum trebuie sa fie” … cu alte cuvinte si acest blog 
Sa fiti veseli!
TRECUT din mai multe motive. Nu in primul rand pentru ca laptopul meu, pentru ca e vechi si vine din trecut, de cateori ramane fara baterie zboara pe trecut si isi seteaza automat ora la 1 ianuarie 1970. Asa se face ca acum, desi mi-e foarte clar in ce an ma aflu, eu de fapt, va scriu de pe 2 ianuarie 1970, ora 12 dupa-amiaza. Si mai simpatic este cand il aduc brusc la zi, si se trezesta, saracul, dupa un gap de mai bine de 30 de ani, si incepe sa faca update-uri haotice la soft, ca sa ajunga la zi, adica in PREZENT.
TRECUT si pentru ca sunt foarte ancorata in el. Pentru ca de cand am inceput terapia a fost mereu cu mine de la inceput si pana in PREZENT. Din trecut mi-am luat tristetea care e cu mine, frica care pare a fi desprinsa din perioada in care invatam ca daca faci poze nu ramai in ele dar si aminitirile dragute despre vara in muzicile faine ale maica-mii, miresmele de mancare buna care ma poarta spre TRECUT si toate bucuriile copilariei. Pana la urma TRECUTUL MA DEFINESTE. Eu sunt el. De acolo vin.
PREZENTUL pentru mine este poate si un pic de TRECUT. Cel imediat. Cel care e aproape, aici, dupa colt. Pe care abia l-am depasit. Cat am clipit. Cat am deschis laptopul si mi-am bagat parola. Cat am facut in drum spre birou, cat am gandit in apa fiarta, cat am glumit cu fetele. Ce ar trebui sa fie de fapt PREZENTUL nu este asta insa. PREZENTUL este fix faptul ca scriu aici acest CUVANT acum. PREZENT. PREZENT. PREZENT. PREZENT. PREZENT. Nick mi-a spus candva ca a avut un trip ciudat intr-o zi, fiind la birou, cu ochii la cursorul de pe ecran, care clipocea prin definitie, si care i-a aratat ca, de fapt, asa i se scurge viata. Desigur, asta putem vedea si daca ne uitam la ceasul de la mana sau alte instrumente asemnea. Dar si asta ar fi in TRECUT.
Daca TRECUTUL ma defineste si PREZENTUL este, pur si simplu, ACUM, VIITORUL NU EXISTA. De ce? Simplu. Pentru ca inca nu s-a intamplat. Prin urmare orice ar fi aduce viitorul, fie ca-mi vars berea pe laptop, ma inec cu para pe care urmeaza s-o mananc, ma distrez la filmul pe care vreau sa-l vad sau plang sau ma bucur de amintiri, totul este irelevant, pentru ca, inca nu exista. Si cand vor exista vor fi PREZENT si apoi TRECUT. Si vor face parte din mine si atat.
In concluzie, pentru mine, esenta sunt eu. Timpul exista doar prin ceasul de la mana mea. Iar acela a stat pentru a doua oara saptamana asta, la ora 8.30 azi – dimineata. Cu alte cuvinte, ceasul meu a stat in TRECUT. Il aduc la PREZENT si mai departe n-o sa mai existe.
Sa fiti veseli!
Deea
Au venit si au trecut sarbatorile. Am fost si ne-am bucurat de Revelion, mult mai putin decat am fi putut, in mare parte din vina mea. Ne-am intors in capitala mai obositi decat eram, cu mari lipsuri de somn pe care le-am recuperat apoi gratie inactivitatii si amortelii de pe la birou, care, speram noi, se datoreaza inceputului de ani si faptului ca afacerile sunt inca in cuptor, calde caldute, si asteapta primavara ca sa iasa la suprafata precum ghioceii. Am intrat si noi in reparatii post sarbatori, Nick dandu-si barba jos …
iar eu in obisnuitele mele vizite “de rutina” pe la doctori pentru analizele anuale de verficare.
Si familia pisiceasca este chinuita de schimbare, Yoghi si-a asumat rolul de femela senzuala si urla constant si zilnic la masculii din cartier, pe principiul, daca ma simt singura chem un vecin… in vreme ce Yoda, a fost mai ghinionista si s-a intalnit cu un medic veterinar si cu al sau bisturiu, intr-o operatie de histerectomie ovariana… Acum sunt amandoua supravegheata pentru pui si respectiv reactii adverse in perioada convalescenta. Ma antrez cu alte cuvinte la tot felul de indatoriri maternale si invat ce inseamna sa-ti dedici mult timp celui mai neajutorat de langa tine
In rest, inceputul de an a fost presarat cu multe victorii la jocurile familiale … (nu pe principiul canta gaina, ci pe principiul sunt un mai bun samurai – cel putin cand e vorba de board – games), cu usori nervi la volan si cu iesiri simpatice prin locuri vechi si noi.
Am visat aseara ca ma intreba cineva cu care nu m-am vazut de foarte multi ani ce mai e nou in viata mea, iar eu ii povesteam tot ce am intreprins in viata de cand nu l-am mai vazut (cam de prin 2002)… n-a fost o retrospectiva dorita, dar trebuie sa recunosc ca nu m-am trezit dezamagita. A fost un vis frumos pentru un inceput de an.
Sa fiti veseli!
Nu sunt un fan al asa – ziselor “new-year’s-resolutions” si nu-mi fac mari planuri de la 2010. Poate doar sa fiu mai sincera cu mine, poate sa mananc mai sanatos si sa dorm un pic mai mult, poate putin mai multa energie n-ar strica… poate mai putin stres si mai multe rasete. Dar astea sunt lucuri care vin de la sine si pentru care nu trebuie sa facem liste.
As pune totusi un singur lucru cu negru pe alb pe o lista imaginara, pe care, sper, il veti trai si voi, in fiecare zi a anului ce vine – the perfect day. Conceptul implica multe lucruri banale si cotidiene care sunt normale pentru orice zi a anului si de care sa va bucurati langa cine vreti voi
Lou Reed o spune mai bine ca mine:
Si ca moment “magic” in aceasta Perfect Day care se vrea a fi singura dorinta pentru noul an, ii adaug o imagine pe care eu am prins-o prin fereastra trenului, in ziua de 25, in drum spre Caracal. O caruta trasa de un singur cal care goneste pe un camp inzapezit in timp ce pe cei doi oameni care stau in ea in picioare ii sufla puternic vantul de iarna. Eu eram la caldura in spatele unui geam securizat si totusi i-am invidiat pe acesti doi oameni. Asta imi doresc de la 2010, o Perfect Day continua in care sa alerg pe camp. Nu-i asa greu de facut.
Sa fiti veseli! Sa aveti un an bun!
Deea
Stiu. N-am mai scris nimic de mult. In parte pentru ca uneori e mai simplu sa iti lasi ideile sa alunece mai departe si sa te bucuri de ele temporar, ca atunci cand cunosti un om care iti place si pe care stii sigur ca n-ai sa-l mai vezi. Dar nu doar de asta. Poate si pentru ca alteori e mai simplu sa ignori unele lucruri, mai ales pe cele care se scriu mai greu.
Si totusi am avut mai mult timp pentru mine in ultima vreme. Da, cine-ar crede! Tocmai eu, cea care mereu se plange ca n-are timp, cand tocami mereu am zis ca avem tot timpul din lume. Avem? Am avut timp sa ma gandesc la lucruri, intre vartejul sarbatorilor, scormonitul dupa ganduri de mult uitate la psiholog, nebunia din capul meu, idei si atitudine, old friends / lost friends, good friends, no friends, busy at working sau relaxing at work, probleme de statut si finante pe muchea, si ah! zapada, zapada… am avut timp.
Bine, nu va bucurati, n-am ajuns la nicio concluzie monumentala care o sa faca sa reintru in joc, cu cartile pe masa. Pur si simplu m-am linistit pentru ca, aparent, asa si trebuie, pentru ca ea, decizia, ideea, solutia, ADEVARUL, si toate celelalte, te gasesc ele pe tine, si culmea, nu cand ti-ar fi bine sa le stii, ci fix atunci cand nu trebuie
Ma repet, dar zicea bine ce zicea domnisoara Alanis, cu life has a funny way of helping you out. Chiar cred ca asa e. Acum, mai conteaza si unghiul din care privesti, si, desigur, daca vrei sa te mai ajuti si singur.
Toate astea vin poate si din toate lucrurile din jurul meu. Oameni care se impaca, oameni care cresc, oameni care se despart, oameni care se regasesc, oameni care desi departe nu s-au uitat niciodata, oameni care au decis sa traiasca singuri si oameni care au decis sa taca si sa indure, oameni care stiu sa se iubeasca, si oameni speriati care asteapta mereu ajutor, si oameni veseli, si eu, pe langa ei, dimpreuna cu ei, ca ei si toti ceilallti.
De cele mai multe ori, lucrurile sunt simple. And so, it begins…
Pana la urma, oricum vom trai cum stim mai bine, cu sau fara deciziile corecte, cu sau fara compromisuri, dar cu (cel putin asa sper) foarte putine regrete.
In loc de multele cadouri pe care as fi vrut sa vi le fac, si pentru ca, dupa cum se vede, sunt LOST BETWEEN THE NOTES (ca de obice), va urez din toata inima pentru anul ce vine: Drum bun Beaves! Sa gasesti ce cauti Rox! Felicitari Delia! Sa cresti mare Andrei! Sa fii vesela Michelle! Sa dormi bine Tic! Sa fii zen Nick! Sa iubesti tot asa Munk! Sa construiesti bine Dani! Sa te linistesti Vali! Sa nu fii singura Rox! Sa ai curaj Mom! Sa fii iubit Lajos! Sa te faci bine Deea! Sa iti afli drumul Elis! Sa mergi inainte Monica! Sa fii puternica Ana! Sa gasesti poza pefecte Breb! Sa nu ne uiti Scripi! Sa te realizezi Silvana! Sa fii eficient Siviu! Sa ai energie Alex! Sa ai multe idei Razvan! Sa ne bucuram impreuna.
Sa fiti veseli!
PS> Ordinea dedicatiilor este pur aleatoare, toti sunteti la fel de importanti pentru mine
PPS> Daca am uitat pe cineva, nu inseamna ca nu ma gandesc la voi, ci doar ca am ramas in pana de urari si vi se aplica toate cele de mai sus
Si dedicatia:
Deea
A trecut un an de cand imi spun povestile in marea lume a internetului. Unele au fost faine, altele lungi, altele plicticoase, altele spuse la nervi, altele pline de haz, si toate au fost ca mine
Nu-mi place sa trag linii la sfarsit de an. Nu fac parte din categoria aceea de oameni care se intreaba daca a fost un an bun sau care simt nevoie de concluzii. Sper sa nu trag niciodata concluzii asupra vietii. Daca e necesar, sper s-o faca altii in numele meu. Sa se bucure ei ca au avut un an bun alaturi de mine
Duminica electorala imi lasa un gust amar si nu e din cauza salatei de ton pe care am inghitit-o la pranz. Da, am votat. Mi-am facut datoria de cetatean al unei tari care isi bate joc de oamenii sai din ce in ce mai mult, de la o zi la alta. Dupa mai bine de o ora de stat la coada, la soare ce-i drept, ma intreb cum era cu prezenta la vot daca afara ar fi fost totusi vremea normala pentru noiembrie. Dar, zicand mersi ca am putut sa suportam coada, ne gandim daca in turul 2 o sa suportam aceeiasi coada si daca vremea o sa tina cu noi si a doua oara. Ma rog, presupunand ca o sa mai vrem sa votam.
N-am fost la gara de nord. Am fost la vot la Victor Babes, spitalul de boli infectioase si tropicale, de altfel, in carantina in ziua alegerilor. Nici nu m-am mai oprit sa ma gandesc daca e normal sa aduci oameni (aparent) sanatosi la vot intr-un spital in carantina pe timp de pandemie. Ce sens ar fi avut sa ma intreb? Oricum a fost haios. Lumea a venit cu masti si tot asa si jandarmii de la organizare.
Presedintele comisiei de la Sectia Speciala 637 (parca) – SS cum ii spuneau baietii in timp ce asteptam sa ne vina randul – era, desigur, un PSD-ist grasut, vorbaret si care din foarte multa buna-vointa a incercat sa ne convinga sa nu mai stam la coada, in ideea ca oricum o sa dureze mult si ca mai repede nu se poate asa ca mai bine mergem in alta parte. Saritor nu-i asa? Mai tarziu, cand eram oarecum in incinta SS, acelasi domn ne-a luat mai invaluit spunand ca “de data asta va trebui sa asteptati inauntru unde, evident, nu e atata aer”.
Din pozitia sa de presedinte, nenea cu ilic si ecuson albastru la gat se certa cu o doamna din comisie despre care as minti daca as zice ca nu era isterica. Dansa milita pentru drepturi egale intre oameni. Ea citise recent constitutia. Domnul Presedinte ii administra lejer textele pe care le-a memorat la partid. Respectiv ca dansul este PRESEDINTE si ca prin urmare nu poate avea drepturi egale cu ea, O SIMPLA MEMBRA A COMISIEI, pentru ca deh, altfel n-ar mai fi el presedinte.
Dupa aplanarea conflictului, indatoritor domnul Presedinte ne explica situatia. Doamna nervoasa este de la PNL. Si stie el cum sunt PNL-istii astia. Vin ei mereu cu conditiile lor si ideile lor noi. Adevarul e ca egalitatea in drepturi este inovatoare pana la cer si-napoi.
Trecem peste pornirile de a-l scuimpa pe PSD-ist si ii dam drumul la vot. Ne radem ca tusul din stampila nu ajunge sa votezi si pentru referendum si pentru presedinte si ii dam drumul spre terasa, la o bere, ca tot cetateanul care simte ca si-a facut datoria.
In tara lucrurile continua conform planului. Dispar buletine de vot. Galatenii si alti moldoveni foarte motivati vin sa voteze in Ilfov, in Voluntari si prin alte orase unde este probabil nevoie de alegatori “in vizita la rude”. Din piata aflam ca pretul unui vot pentru domnul GeOanaaaaa este valorificat la nici mai mult nici mai putin de 30 RON, un pachet de tigari si 2 beri. Pai da, ca duminica seara, ce sa faca omul si el daca sa nu stea la o bere? Altii s-au simtit cetateni pentru o sticla de ulei, un lighean portocaliu sau un pix si un calendar. Care-i faza cu calendarul neamule? Care e sansa sa ni se termine la toti bateriile la mobil si ne intoarcem la bunul si vechiul calendar din portofel? Apoi desigur ca si anul acesta prezenta la vot a persoanelor decedate este la fel de ridicata ca si in anii ce au trecut. Ceea ce e si normal, anii trec, mortii se inmultesc. Are partidul de unde alege si pe cine reinvie cu astfel de ocazii onorabile. Am vazut alegatori care au intrat cate doi in cabina, un analfabet si un bine-voitor de la partid, sau un batran dezorientat si un alt bine-voitor de la partid. Urnele mai stau si nesigilate ca deh, nu e cazul sa ne stresam duminica. Daca ma mai ult mult la stiri imi creste tensiunea si imi dau vinul pe gat. Ca deh, e duminica seara.
Am stat degeaba la coada la vot. Degeaba! Sper ca macar sa nu-mi anuleze votul. Atat. Altceva nu mai vreau de la tara. Ne trateaza cu sictir, isi bat joc de noi. Ar trebui sa nu voteze nimeni. NIMENI. Ar trebui sa facem greva cu totii. Va dau eu fratilor 30 RON daca faceti greva cu totii si nu mergeti la vot in turul 2? Va tine?
HAI ROMANIA! Sa fiti veseli!
sa zac cu orele intr-o cada fierbinte cu o bere rece in mana si o poveste. IMI PLACE sa merg la drum lung, pe o sosea in noapte. IMI PLACE sa-mi stiu prietenii sanatosi si cu mintea intreaga. IMI PLACE sa mananc ciocolata neagra, masline verzi, struguri cu bob mare si broccoli. IMI PLACE ca nu uit nimic, pe cele bune pentru ca aduc lumina, pe cele rele, pentru ca te ajuta sa fii mai intelept. IMI PLACE sa cred ca o sa am mereu energia sa merg mai departe. IMI PLACE sa cred ca nu ma sperie inceputurile. IMI PLACE sa cant aiure-n-tramvai. IMI PLACE sa dorm. IMI PLACE Woody Allen, Man on The Moon, Big Fish, Driving Miss Daisy si sigur mai erau dar e tarziu. IMI PLACE Band of Brothers. IMI PLACE sa rad cu pofta de orice fleac. IMI PLACE sa ma cred o optimista convinsa, chiar daca nu s-ar zice la prima vedere. IMI PLACE sa cochetez cu ideea ca in alta viata am jucat pe scena. IMI PLACE parul lung, roscat si ondulat cum l-am avut odata. IMI PLACE sa cred ca oamenii la care tin sunt nemuritori si ca eu voi trai 120 de ani. IMI PLACE sa visez la cum vor fi copii mei. IMI PLACE sa mananc rosii direct din gradina, nespalate si pline de praf. IMI PLACE mirosul ierbii dimineata. IMI PLACE sa calaresc pe malul marii. IMI PLACE sa zic ca timpul nu exista. IMI PLACE sa vorbesc mult despre de toate, cu toata lumea. IMI PLACE omul nou cu privirea patrunzatoare care incearca sa-ti afle mintea.
NU-MI PLACE cand lumea e nervoasa in exces. NU-MI PLACE frigul. NU-MI PLACE cuvantul INCERC. NU-MI PLACE sa renunt la lucrurile care mi se cuvint. NU-MI PLACE violenta. NU-MI PLACE ciorba de burta, sarmaua cu iaurt si nicio chestie acra. NU-MI PLACE sa fiu bolnava. NU-MI PLACE cand oamenii devin delasatori. NU-MI PLACE sa mi se insele increderea. NU-MI PLACE sa conving lumea de adevar. NU-MI PLACE sa citesc romane plicticoase in care toata lumea iubeste pe toata lumea si nu se intampla niciodata nimic. NU-MI mai PLACE soarele decat de la distanta. NU-MI PLACE sa pierd timpul alergand dupa autobuze. NU-MI PLACE cand omul e neserios. NU-MI PLACE sa ma razgandesc desi o fac destul de des. NU-MI PLACE la bloc dar de multe ori n-ai de ales. NU-MI PLACE sa ma cert cu vecinii si nici cainele lor negru si cretin. NU-MI PLACE ca iarna lumea poarta numai negru. NU-MI PLACE sa plang, imi umfla fata si devin caraghioasa. NU-MI PLACE berea fara alcool, cafeaua si nici alcoolul tare – cu toate astea, pe primele doua le beau de nevoie. NU-MI PLACE sa mi se spuna ce sa fac atunci cand pot decide si singura. NU-MI PLACE cand oamenii minte. NU-MI mai PLACE cu trenul in Romania – candva parca era mai frumos. NU-MI PLACE ca unii oameni sunt la distanta. NU-MI PLACE ca uneori sunt o fricoasa. NU-MI PLACE cand uit sa ma opresc.
Sa fiti veseli!
http://www.alibaba-restaurant.ro/
si pentru ca sunt pe bune baietii nu servesc alcool
