Simplu si misto …
mie iar imi canta Bono… zice ca daca ma tarai spre casa tu vei fi acolo? mai zice si …slow down my beating heart … eu imi amintesc cum imi repetam acelasi vers in gand de fiecare data cand stiam ca altfel nu imi pot incetini inima in preajma ta, tu, cel ce imi schimbi viata …
il pun pe repeat ca sa imi iau timpul pentru mine fix cat tine piesa … pauza … refren … si de la capat …sunt de neepuizat … e aproape 2 noaptea si mie imi curge energia ca si cand ar fi zorii zilei … cateodata si eu ma mir … acum e si normal sa fie asa, vin dupa doua zile cu oameni vechi si buni si faini, oamenii aceia pe care stii ca nu-i vei lasa niciodata … ii vei purta cu tine peste dealuri si vai … doua zile de vorbe lungi, si imbratisari, si simtire …doua zile de slow down my beating heart …
cantecul intra in pauza si eu merg in trecut … la zilele mele de terapie … la cum imi varsam viata de pe o canapea … si ma intreb daca am stiut sa apreciez atunci cat face omul din fotoliu pentru mine … si stiu ca da … si imi amintesc cu cat entuziasm ma gandeam la el si la mine si la relatia pe care ne-am construit-o noi, asa din nimic, din vorbe, din rimelul care imi curgea mie in disperare de veselie sau tristete, din tonele de servetele consumate si copaci taiati pentru ca eu sa nu plang in palma … si ma mir cu cat egoism am trecut din viata cu ea in viata fara ea … si imi reprosez ca n-am facut altfel … si ma bucur ca totusi am luat aminte si am invatat sa fac asa cum trebuie …
cati dintre noi realizeaza cat de mult conteaza “terapia” din viata noastra? fie ea la o bere cu prietenii, la o cafea cu un suflet drag, de pe perna, cu omul pe care il iubim, la telefon cu mama, de peste birou cu prietena cu care muncesti cot la cot, razand cu copilul tau in parc, pe skype cu un om de la sute de kilometri, sau, de ce nu?, de pe canapeaua unui adevarat terapeut … cati dintre noi isi dau seama cat de importanta este toata aceasta terapie si cat de animalici si pierduti am fi fara ea? cati dintre noi isi dau seama de schimbarile majore pe care le-am facut in urma ei? de pasii in fata pe care i-am parcurs … de cat de altfel si aiurea am fi fost daca n-am fi spus ce avem de spus?
imi place sa cred ca stiu cativa care au invatat unde sa se uite, in ei, in jurul lor, si sa aprecieze “terapeutul” de langa ei, cel care a fost, care inca este acolo … cel care i-a luat de manuta si i-a dus pe luna, care i-a bagat cu botul in rahat si le-a dat o palma la cur, cel care le-a luat mancarea din fata si le-a dat un mar, cel care le-a intins o batista, o banana, o inghetata, care i-a invatat sa rada si sa planga, care le-a explicat ca viata e gri, ca muzica e vie, ca toate se invata ca mersul pe bicicleta, ca oamenii mor si totul se schimba, cel care le-a zis ca asa e viata, simpla si misto…
imi place sa cred ca aceia cativa sunt in primul rand cei care au plecat de langa ea … care si-au gasit curajul sa faca ce le lipsea in viata, indiferent ca o fac din anglia sau scotia sau spania sau italia sau canada sau franta sau belgia sau romania … imi place sa cred ca am fost si eu “terapeutul” lor
bono zice din nou slow down my beating heart … iar eu zic la fel … postul asta este pentru voi, terapeutii mei, si pentru viata, simpla si misto.
Sa fiti veseli!
