Trip.Like.I.Do.

un singur lucru e cert

birdixie — Wed, 06 Apr 2011 19:26:40 +0000

site-ul asta destinat creativilor din noi are uneori talentul de a-ti taia tot avantul si tot focul si inspiratia de moment, fix atunci cand ai ideea, cand stii cum s-o spui lumii si ai gasit deja si titlul si piesa da fundal..

cu vinul pe noptiera, cu pearl jam in casti, cu picioarele la caldura si ciocolata la umar, incepusem un text “despre oameni”

pornea de la ideea ca viata mea e formata din doua lucruri simple, eu si oamenii din jur

ca toate celelalte ce compun viata mea vin de la sine, de la mine sau de la ei

textul spuneasi ca nimic nu e mai simplu de atat

ca CELE care “vin” de la mine sunt propria mea creatie, infaptuirea gandurilor si trairilor mele, iar restul, ei bine, restul doar imi insufla puterea de reactie

daca nu era wordpress, textul meu ar fi fost frumos, l-ati fi citit lin si poate ca v-ar fi placut, sau poate nu, CERT e ca n-am mai apucat sa-l scriu
Sa fiti veseli!

cand sunt cu tine …

birdixie — Sun, 20 Feb 2011 20:52:56 +0000

… cateodata, viata imi pare un fragment al unei seri in care noi doi gonim intr-o masina, pe o strada luminata pe jumatate, cu ploaie in geam si muzica difuza… prin geam se vad case in intuneric, fum din hornuri, cate-o umbra si cate-o miscare, fosnet de frunze pe care il simtim doar vizual, si zgomotul de fond, viteza care suna si respiratia noastra… nu mergem fara tinta, avem un plan, o idee comuna, ceva care ne uneste si ne conduce din spate … plecam impreuna dar in acelasi timp calatorim separat, fiecare in incercarea de a-si implini visul, care de data asta este unul comun …inaintam in noapte si trecem pe langa cladiri inalte, pe langa panouri luminoase mari, care tipa la noi din intuneric, cu disperarea omului de marketing care s-a chinuit sa nu ne lase sa le ignoram… si totusi trecem mai departe fara sa lase amprente … stim ca avem multa distanta de parcurs si ca este important sa mergem mai departe… stim ca drumul e la fel de important ca si destinatia si ca ajungi acolo unde vrei doar daca nimeresti traseul, doar daca nu te ratacesti … cine spune ca nu stie pe unde sa mearga, cine spune ca si-a uitat drumul, ca s-a pierdut, ca nu se mai gaseste, nu trebuie decat sa se opreasca la primul colt si sa-si cumpere o harta… asa am facut si noi inainte sa pornim la drum…iar traseul e usor de ales, trebuie doar sa stii sa citesti …
Sa fiti veseli!

o clipa, 5 = 28?

birdixie — Fri, 21 Jan 2011 08:40:16 +0000

Dragi prieteni, acum cateva saptamani, in preajma anului nou, desi n-as sti sa zic daca inainte sau dupa, mi-am constientizat VARSTA… nu stiu la voi cum a fost sau daca a fost.. dar l-a mine n-a fost deloc vesel.. e ca si cand ai trait pana acum intr-o bula izolata fonic si dintr-o data toate sunetele din lume vin peste tine… ca atunci cand ti se desfunda brusc urechile coborand de la o altitudine mare … e ca si cum, in toata viata mea de pana acum cateva saptamani, am avut o varsta constanta, de, sa zicem, 5 anisori, si dintr-o data, mi-am dat seama ca am varsta “inaintata” de 28 de ani… si pentru ca 5 nu o sa fie niciodata egal cu 28… mi-am dat seama ca ceea ce privind in urma parea a fi putin timp trait intr-o clipa… dintr-o data era prea mult si prea de neimaginat… cand au trecut 28 de ani? Cand a trecut ziua de azi? 2010? Parca ieri eram in ’86, parca ieri eram in 2000! .. 28 de ani ar putea fi jumatatea vietii mele… sau ma rog, un sfert mai optimist… dar cum ramane cu eternitatea? Cum ramane cu nemurirea? Cum ramane cu varsta eterna, copilul din noi si toate celelalte? Cum ramane cu forever young? Nah, la 5 ani chiar crezi in basme, dar la 28 e mai greu sa crezi in forever after si nu-ti ramane decat sa te deprimi ca prostul. Poate asa se simte omul cand moare copilul din el… se simte de cat are…. avea Travis o piesa in care spunea ca “timpul exista doar prin ceasul de la incheietura noastra” … de la cei 28 de ani ai mei incep sa-i dau dreptate… daca viata trece ca o clipa si 28 de ani nici nu se simt, nu stiu de ce ne mai batem capul cu timpul… cam cat timp incape intr-o clipa? Cam cat o viata de om? N-am pus egal intre 5 si 28, dar am sa pun egal intre 28 si-o clipa. Sa fiti veseli! Sa va traiti clipa!

La inceput de an perfect!

birdixie — Tue, 04 Jan 2011 17:57:59 +0000

Inghit cu nesat un chips cu paprika si ma cert in acelasi timp pentru cina aleasa fugitiv, in loc de rosii cu branza feta si fructe proaspete… Pe geam, reclama la PC House, de vis a vis, palpaie spre mine din centrul casei cu acoperisuri conice, albe din cauza zapazeii de acum o saptamana care nu s-a mai topit. Se aude zgomot de masini si zgomotul tastelor de la laptop. Din cand in cand, din camera de alaturi, te auzi tu, cum casti alene citind, probabil, ultimele stiri din lume.

Anul asta nu am simtit cum am schimbat anul. Se zice ca atunci cand esti fericit timpul trece mai repede. Dar daca trecerea prea rapida a timpului este cea care te face nefericit, atunci, cum se poate sa fii si fericit si nefericit in acelasi timp? Se zice, deci, ca se poate. Se mai poate si ca atunci cand esti prea fericit sa iti lipseasca nefericirea.. Se zice ca asa e conditiunea omului … mereu nefericit… si ca urmare, cand toate-s bune… sa nu-i fie bine… Cum o mai fi si asta? Toate-s bune si nu-s bune in acelasi timp… Scriu si ma bufneste rasul. Mari suciti mai sunt si aceia care spun lucrurile astea de le spun. Dar nah, ei zic, si spun si eu mai departe… Se mai zice ca omu’ cand n-are probleme si le face… si, pentru ca atunci cand e fericit inseamna ca nu are probleme, atunci probabil ca si le face… si cum si le face? Pai uite, un exemplu ar fi sa fie nefericit pentru ca timpul trece… pentru ca, se zice, ca asta e marea nefericire a lumii, vedeti voi, timpul trece mai mereu, adica… timpul trece mai tot timpul, care va sa zica, nu se opreste niciodata…. si nah… asta da subiect de nefericire.. nu exista altul mai statornic, mai de neilaturat, mai potrivnic si mai adanc… ce bine ca l-am gasit fix pe asta! Iar ma bufneste rasul… Se mai zice si ca perfectionistii sunt cei mai buni in toate, ceea ce inseamna ca sunt cei mai buni si atunci cand isi cauta probleme din astea inventate in culmea fericirii… Pai e si normal, un perfectionist trebuie sa fie perfect si la buna si la rele … si ce e mai perfect decat sa-ti gasesti problema imposibila a trecerii timpului care sa te bantuie spre marea ta nefericire perfecta?

Si totusi se zice ca nimic nu e perfect. Hm. Asta doar se zice, dar eu nu sunt de acord!

La multi ani! Sa fiti veseli, sa fiti perfecti!

reintoarcerea la sine

birdixie — Wed, 01 Dec 2010 16:25:30 +0000

dupa o absenta aparent lunga si catastrofica este pe cat de grea pe atat de inaltatoare … pentru un sine atat de ancorat in trecut si viitor si atat de pierdut in prezent, cum, de cele mai multe ori sunt eu, incapacitatea de a intrezari aventura zilelor de maine s-a manifestat precum angoasa omului pierdut, care nu-si intrezareste cararea ce-l va scoate la lumina… privind in urma, lipsa deciziei imediate devine justificata in contextul in care, atunci cand iti faci curaj si rupi bandajul, totul se incurca intr-un vartej de transformari, majoritatea sistemice … dar care lasa loc calmului ce urmeaza nebuniei, ca sa poti respira din nou, cu usurinta unui nou-nascut, care isi incarca plamanii pentru prima oara cu aer curat… pe semne ca trebuie sa mori un pic ca sa intelegi cum sa traiesti si sa plangi in hohote ca sa apreciezi rasul… pe semne ca trebuie sa te pierzi si sa te cauti pana te regasesti, iar atunci cand o faci, sa nu uiti de tine… m-am reintors si de data asta n-am sa mai plec de langa mine …

Sa fiti veseli!

14 octombrie 2010

birdixie — Mon, 18 Oct 2010 10:57:16 +0000

Ma asez in pozitia de scris, cu piesa de fundal nelipsita din program. De data asta este Cranberries cu I Will Always. Este una din preferatele mele de la ei. Ma asez in pat si ma invelesc cu super-plapuma super-soft si super-calduroasa pe care am luat-o de la Ikea in caz de nopti prea friguroase. Stau si ma gandesc ca povestea de fata, ca si restul povestilor pe care vi le-am spus, e inspirata din fapte reale, cu personaje vii, e presarata cu amintiri si trairi, si e in primul rand, a mea. In seara asta am sa va spun o poveste despre relatia de simbioza dureroasa dintre mine si casa mea. Ea s-a nascut la scurt timp dupa momentul nasterii mele si s-a transformat in timp, pana in prezent, cand o fugaresc cu disperarea omului care incearca sa isi salveze crampeie din trecut. Simbioza despre care va vorbesc, venea atunci din atasarea unei copile de locurile in care s-a jucat prima oara, si care i-a pornit sirul de amintiri greu de pretuit: joaca cu cainele lup prin rasadurile de rosii, genunchiul bunicii aplecat peste stratul de zarzavaturi, mama, in coltul usii din spate, venind de la facultate, placerea de a fura ridichile din salata deja asezata in mijlocul mesei, joaca cu baticurile bunicii in camera de oaspeti, scaunul cel mai mic din casa pe care ma urcam ca sa ma uit pe geam la ai mei cum fac baie, si bunicul, cu picioarele in ligheanul cu apa fiarta. De fapt, asta este tot ce imi amintesc despre el, ca ii spalam picioarele. Si poate ca era bolnav. Mai stiu si ca ne invata sa curatam un casetofon cu spirt. Dar cum as putea sa-mi amintesc eu un detaliu ca asta cand aveam doar 2 ani pe vremea aceea? Ei bine, cred ca toate vin din simbioza mea cu oamenii si locul in care am luat prima oara contact cu viata. Apoi atat viata cat si simbioza s-au mutat in timp si in locuri care ori mi-au placut, ori mi-au lasat un gust amar si un rau in stomac. Acum nutresc speranta ca voi regasi din nou simbioza aceea cu casa mea. Cumva, dupa atata timp si atatea mutari pe tabla de sah, imi vine tare greu sa ma mai atasez de una. Probabil am invatat s-o iau cu mine peste tot pe unde merg.

Sa fiti veseli! Sa fiti acasa!

11 octombrie 2010

birdixie — Mon, 18 Oct 2010 09:48:34 +0000

Ma chinuie o durere de stomac, de esofag, ma chinuie din nou un organ intern … daca as putea le-as scoate pe toate… ca sa dispara toate bolile si durerile si sa nu mai aiba bacteriile si virusii si ciupercile unde sa-si faca casa si ce sa paraziteze … ca sa nu mai aiba medicii de ce ne trata, la ce cozi sa ne puna sa asteptam … ca sa nu mai avem de ce plati asigurari de sanatate, ca sa moara de foame cei din companiile farmaceutice, ca sa nu mai scoata brevet dupa brevet dupa brevet … pentru ca ne tratam de una si murim de alta … pentru ca mergem la dentist pentru ca ne doare un premolar si plecam si cu doi molari lipsa, ca deh!, nu mai erau buni, pentru ca luam antibiotice pentru boli de plamani si ne stricam stomacul pentru ca apoi sa luam pastile de stomac si sa ne stricam ficatul si pentru ca, in final, sa aflam ca toate ne-au daunat la circulaite, la inima, ca ne-au dat ca reactie adversa o eventuala boala de piele, siiiii, colac peste pupaza, in plin sezon pandemic propovaduit de toate canalele de stiri, fugind de tantarul de Nil, eludand zi de zi toate gainile din vecini si toate vacile nebune de pe strada, dupa usoare crize spamodice la masa de pranz din cauza unui bucatar tampit care a scapat borcanul cu E-uri in supa de alge, sa murim, hop top, din cauza unei borduri prea inalte pe care n-am vazut-o la timp. Hai noroc! Evitati medicii si bordurile! Sa fiti veseli!

Simplu si misto …

birdixie — Wed, 22 Sep 2010 22:31:43 +0000

mie iar imi canta Bono… zice ca daca ma tarai spre casa tu vei fi acolo? mai zice si …slow down my beating heart … eu imi amintesc cum imi repetam acelasi vers in gand de fiecare data cand stiam ca altfel nu imi pot incetini inima in preajma ta, tu, cel ce imi schimbi viata …

il pun pe repeat ca sa imi iau timpul pentru mine fix cat tine piesa … pauza … refren … si de la capat …sunt de neepuizat … e aproape 2 noaptea si mie imi curge energia ca si cand ar fi zorii zilei … cateodata si eu ma mir … acum e si normal sa fie asa, vin dupa doua zile cu oameni vechi si buni si faini, oamenii aceia pe care stii ca nu-i vei lasa niciodata … ii vei purta cu tine peste dealuri si vai … doua zile de vorbe lungi, si imbratisari, si simtire …doua zile de slow down my beating heart …

cantecul intra in pauza si eu merg in trecut … la zilele mele de terapie … la cum imi varsam viata de pe o canapea … si ma intreb daca am stiut sa apreciez atunci cat face omul din fotoliu pentru mine … si stiu ca da … si imi amintesc cu cat entuziasm ma gandeam la el si la mine si la relatia pe care ne-am construit-o noi, asa din nimic, din vorbe, din rimelul care imi curgea mie in disperare de veselie sau tristete, din tonele de servetele consumate si copaci taiati pentru ca eu sa nu plang in palma … si ma mir cu cat egoism am trecut din viata cu ea in viata fara ea … si imi reprosez ca n-am facut altfel … si ma bucur ca totusi am luat aminte si am invatat sa fac asa cum trebuie …

cati dintre noi realizeaza cat de mult conteaza “terapia” din viata noastra? fie ea la o bere cu prietenii, la o cafea cu un suflet drag, de pe perna, cu omul pe care il iubim, la telefon cu mama, de peste birou cu prietena cu care muncesti cot la cot, razand cu copilul tau in parc, pe skype cu un om de la sute de kilometri, sau, de ce nu?, de pe canapeaua unui adevarat terapeut … cati dintre noi isi dau seama cat de importanta este toata aceasta terapie si cat de animalici si pierduti am fi fara ea? cati dintre noi isi dau seama de schimbarile majore pe care le-am facut in urma ei? de pasii in fata pe care i-am parcurs … de cat de altfel si aiurea am fi fost daca n-am fi spus ce avem de spus?

imi place sa cred ca stiu cativa care au invatat unde sa se uite, in ei, in jurul lor, si sa aprecieze “terapeutul” de langa ei, cel care a fost, care inca este acolo … cel care i-a luat de manuta si i-a dus pe luna, care i-a bagat cu botul in rahat si le-a dat o palma la cur, cel care le-a luat mancarea din fata si le-a dat un mar, cel care le-a intins o batista, o banana, o inghetata, care i-a invatat sa rada si sa planga, care le-a explicat ca viata e gri, ca muzica e vie, ca toate se invata ca mersul pe bicicleta, ca oamenii mor si totul se schimba, cel care le-a zis ca asa e viata, simpla si misto…

imi place sa cred ca aceia cativa sunt in primul rand cei care au plecat de langa ea … care si-au gasit curajul sa faca ce le lipsea in viata, indiferent ca o fac din anglia sau scotia sau spania sau italia sau canada sau franta sau belgia sau romania … imi place sa cred ca am fost si eu “terapeutul” lor

bono zice din nou slow down my beating heart … iar eu zic la fel … postul asta este pentru voi, terapeutii mei, si pentru viata, simpla si misto.

Sa fiti veseli!

istanbulstan si lumina deasupra marii

birdixie — Fri, 10 Sep 2010 15:21:57 +0000

istanbul e orasul pisicilor, al chelnerilor simpatici, al pescarusilor zgomotosi, al acoperisurilor inghesuite, al strazilor colorate, al miresmelor de carnuri si mirodenii, si ceaiuri mici si cafea turceasca si narghile, al negustorilor, al strigatelor de rugaciune din difuzoare sincronizate, al covoarelor din lana si matase, al marii si al soarelui, al romanilor de pretutindeni… istanbul a fost orasul meu … m-a plouat pana la piele, am mancat cea mai buna inghetata din lume si am plans cand b0no a cantat in cor cu 40000 de oameni pe un stadion… istanbul a fost orasul nostru … pe perne moi sub soare cald, pe o terasa langa bosfor, sub podul galata cu ochii la pescari, prin piete si parcuri, mancand vita, si vita, si miel si miel si miel, si humus, si vinete si peste!! istanbul este!

Cinci cuvinte

birdixie — Thu, 09 Sep 2010 19:23:49 +0000

intr-o limba pe care n-o inteleg decat din franturi… plescait si sunet de masini si ploaie… in boxe, ca de obicei atunci cand scriu, cineva imi canta, de data asta in aceiasi limba care azi mi se pare mai prietenoasa ca ieri … si care maine va fi poate mai familiara ca azi … inchid ochii si alunec pe langa stanci si pietre, stau incordata in zbor si simt cum sangele imi sta in vene si picioarele imi amortesc … o zvacnire scurta si o pala de vant ma scot din stare si imi amintesc ca pornisem motoarele cu o alta tinta… n-ai voie sa visezi stimabila, azi trebuia sa meditezi la altceva … zborul nu era in plan … doamna din difuzor se tanguie destul de simpatic pe langa ceva instrument pe care nu-l recunosc dar care nu zgaraie neplacut … as manca o smochina pana imi recap starea … dar alunec mai departe… trec masini si lumineaza cu farurile stropii din geam … cineva imi rade in urechea dreapta si ma pupa pe frunte … ma doare, am al saptelea cucui pe luna asta… dar buzele uscate si caldute imi alina pielea … ma inveselesc si vreau sa merg mai departe … ma opresc din scris si calc pedala la podea …. lumea tremura si eu cu ea …. ne luam de mana, si eu, si ea.