… peste Bucuresti ii place sa iasa pe strazi si sa simta orasul.
Trage aer in piept si coboara cele patru trepte. Este inca racoare afara. Not summer there yet. Simte parfumul strazii. Il cunoaste bine. Parfumul. L-ar descrie cuiva daca ar putea dar unele lucruri nu pot fi puse in cuvinte.
E inevitabil. Aduce cu el acea promisiune a unui nou anotimp. Deschide poarta si iese in lume. Simte asfaltul invalurit sub picioare. Isi inchide haina subtire peste mijloc. Ii place sa-si auda pasii si respiratia crescand treptat printre toate celelalte zgomote. O suvita de par i-a sarit de dupa ureche si pluteste langa ea, o insoteste la plimbare.
Oare de ce nu uita niciodata micile detalii din lume? Maybe because they really make up the world.
Inchide ochii in timp ce traverseaza bulevardul zgomotos. Muzica din mintea ei se amesteca cu iuresul masinilor. Astazi aude viori. Le-a purtat toata ziua cu ea. Le-a visat cu o noapte inainte. Pe o masina parcata scrie “totul se confunda”. Totul. Se confunda. Si oamenii.
Lumina farurilor trece prin iedera de pe cladiri. Le pipaie. Sunt prafuite. Isi aminteste cum i-a placut o casa uitata de lume, pe o strada pietruita, candva. Isi aminteste cum i-a simtit istoria uitandu-se la ea. Se simte prostuta. Ce sunt alea micile detalii? Cine are timp sa se gandeasca la ele?
Au trecut doua ore de cand umbla pe strazi. Se aseaza cu capul pe genunchi. Pe trotuar. N-a simtit c-o dor picioarele. E comod. Respira adanc. Asculta. Ii e putin frig dar ii place senzatia. E vie. E liniste. Un fluture pluteste si se aseaza langa ea. E acasa.
Trip.Like.I.Do. 